Primarul comunei Grindu, Marian Trâmbițașu, a deschis un proces în care, ca persoană fizică, îl acționează în judecată pe „Primarul Comunei Grindu”, funcție pe care tot el o ocupă. Edilul cere recalcularea indemnizației în funcție de salariul minim și plata diferențelor salariale despre care susține că i se cuvin.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ialomița, iar situația neobișnuită a atras atenția publică după ce s-a constatat că Marian Trâmbițașu figurează, practic, de ambele părți ale procesului.

Primarul susține însă că demersul nu îl privește doar pe el, ci și pe funcționarii din primărie, ale căror venituri ar fi calculate în raport cu indemnizația edilului.

Indemnizația a ajuns la 9.660 de lei

În cererea adresată instanței, Marian Trâmbițașu arată că indemnizația sa a fost majorată, prin dispoziții semnate chiar de el, de la 8.320 de lei în anul 2020 la 9.660 de lei în 2024.

Edilul ar fi beneficiat și de o majorare de 45% pentru implementarea unor proiecte. Cu toate acestea, susține că indemnizația nu a mai fost actualizată după modificările legislative intrate în vigoare odată cu noul mandat.

Prin procesul deschis la Tribunalul Ialomița, primarul solicită recalcularea indemnizației în funcție de salariul minim brut pe țară și acordarea diferențelor salariale pe care consideră că le-a pierdut.

Primarul spune că și funcționarii cer salarii mai mari

Marian Trâmbițașu a explicat că mai mulți funcționari ai primăriei au deschis, la rândul lor, un proces colectiv pentru actualizarea salariilor.

„În această situație nu sunt numai eu. Sunt toți funcționarii din primărie care vor să își actualizeze salariul la salariul minim pe economie. În momentul de față, salariile din primărie sunt raportate la salariul minim din 2019, adică 2.050 de lei”, a declarat edilul pentru Digi24.

Primarul susține că nu poate majora direct veniturile angajaților și că o astfel de decizie trebuie stabilită de instanță.

„Funcționarii și-au cerut drepturile în instanță. Au spus că, dacă eu nu pot să le actualizez salariile în funcție de salariul minim actual, poate obțin acest lucru în instanță. Dacă instanța le dă dreptate, este bine, dacă nu, nu”, a explicat Marian Trâmbițașu.

Potrivit acestuia, salariile funcționarilor sunt legate de indemnizația primarului, motiv pentru care actualizarea venitului edilului ar duce și la recalcularea salariilor angajaților din administrația locală.

„Fiecare funcționar depinde de salariul primarului. Dacă salariul primarului se actualizează în funcție de salariul minim pe economie, se actualizează și salariile funcționarilor și inspectorilor din fiecare compartiment”, a mai spus primarul comunei Grindu.

Lasă un răspuns

Tendințe

Descoperă mai multe la Din gorj, pentru gorjeni

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura