Patru bărbați din județul Gorj au fost opriți de jandarmi în timpul festivalului moto „Ride the Vibe”, desfășurat în comuna Costești, județul Vâlcea. Asupra unuia dintre ei și în autoturismul în care se aflau au fost găsite substanțe vegetale susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21:30. Jandarmii au observat patru bărbați care, la vederea echipajelor, ar fi încercat să evite verificările și s-au urcat în grabă într-un autoturism.
Cei patru au vârste cuprinse între 30 și 36 de ani și sunt domiciliați în județul Gorj. Aceștia au fost legitimați și controlați de oamenii legii.
Țigaretă artizanală și un plic cu substanță vegetală
În urma verificărilor, asupra unuia dintre bărbați a fost găsită o țigaretă confecționată artizanal, precum și un plic care conținea o substanță vegetală de culoare brun-verzuie, susceptibilă de a avea efect psihoactiv.
Jandarmii au verificat și autoturismul în care se aflau cei patru, unde au descoperit mai multe recipiente care prezentau urme ale unei substanțe similare.
La aproximativ o oră după primul incident, jandarmii au intervenit într-un alt caz, în care au fost implicați doi bărbați din județul Vâlcea, în vârstă de 29 și 37 de ani.
Potrivit autorităților, cei doi ar fi intrat într-un autoturism lăsat descuiat, care nu le aparținea, și ar fi fost observați în timp ce inhalau o substanță albă.
În urma controlului, jandarmii au identificat mai multe recipiente care prezentau urme din aceeași substanță.
Toate substanțele și obiectele descoperite au fost ridicate în vederea expertizării. Documentele întocmite de jandarmi au fost înaintate Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili natura exactă a substanțelor și dacă au fost comise infracțiuni.






Lasă un răspuns