Ambulatoriile integrate ale spitalelor nu funcționează vineri, 1 mai, de Ziua Muncii. La Târgu Jiu, policlinica Spitalului Județean de Urgență își suspendă activitatea pentru o zi, urmând să fie redeschisă luni, 4 mai 2026.

Vineri, 1 mai, când este celebrată Ziua Muncii, ambulatoriile integrate ale spitalelor din România sunt închise. Această zi este considerată sărbătoare legală și nelucrătoare, conform prevederilor din Codul Muncii.

În acest context, Ambulatoriul Integrat al Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu nu va avea program cu publicul. Reprezentanții unității medicale au transmis că activitatea va fi reluată începând de luni, 4 mai 2026.

Cabinetele de specialitate din cadrul ambulatoriului nu vor acorda consultații în această zi. De asemenea, nu au fost realizate programări pentru data de 1 mai.

Chiar dacă policlinica este închisă temporar, serviciile medicale de urgență rămân disponibile. Unitatea de Primiri Urgențe, alături de camerele de gardă, funcționează fără întrerupere, asigurând asistență pentru cazurile care necesită intervenție imediată.

Totodată, secțiile cu paturi din cadrul spitalului își desfășoară activitatea în regim de permanență. Pacienții internați beneficiază în continuare de îngrijire, iar urgențele sunt acoperite prin liniile de gardă.

Lasă un comentariu

Tendințe