Edilitara Public a extins lucrările de reabilitare a carosabilului pe strada 1 Decembrie 1918, pe tronsonul dintre Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” și biserica din zona Piața Mică. Intervențiile sunt organizate astfel încât traficul să fie afectat cât mai puțin.
Lucrările de modernizare a carosabilului continuă în municipiul Târgu Jiu, fiind vizată una dintre arterele importante din oraș. Începând de astăzi, echipele intervin pe segmentul cuprins între Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” și zona Piața Mică, unde se desfășoară lucrări de reabilitare a asfaltului.
Reprezentanții Edilitara Public au precizat că intervențiile sunt programate în așa fel încât să reducă disconfortul pentru participanții la trafic. Astfel, pe timpul nopții se execută lucrările de frezare a stratului vechi de asfalt, iar în cursul zilei se toarnă noul covor asfaltic.
Circulația rutieră nu va fi oprită complet, însă vor exista restricții temporare pe durata desfășurării lucrărilor. Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită în zonă și, dacă este posibil, să aleagă rute alternative.
„Circulația nu va fi închisă, însă va fi restricționată temporar pe durata lucrărilor. Echipele vor lucra într-un ritm alert, astfel încât disconfortul creat să fie redus la minimum și intervențiile să fie finalizate într-un timp cât mai scurt. Recomandăm șoferilor să circule cu prudență în zonă și, pe cât posibil, să utilizeze rute alternative. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat! Aceste lucrări sunt necesare pentru creșterea siguranței și a confortului în trafic”, au transmis reprezentanții societății.





Lasă un comentariu