România introduce reguli noi pe piața muncii, care aduc transparență salarială. Angajatorii nu vor mai putea ascunde salariile și nici întreba candidații despre veniturile anterioare.
Începând cu data de 7 iunie, relațiile de muncă din România vor intra într-o nouă etapă, odată cu aplicarea unor reguli menite să crească transparența salarială. Noile prevederi schimbă atât modul de angajare, cât și drepturile angajaților deja încadrați.
Una dintre cele mai importante modificări este eliminarea clauzei de confidențialitate a salariului. Aceasta va deveni ilegală, iar angajații vor avea dreptul să afle cât câștigă colegii care ocupă funcții similare.
Angajatorii nu mai pot întreba salariile anterioare
Un alt aspect important vizează procesul de recrutare. Angajatorii nu vor mai avea voie să întrebe candidații ce venituri au avut la locurile de muncă anterioare, o practică frecvent utilizată până acum în negocierile salariale.
În același timp, firmele vor fi obligate să ofere informații clare încă de la angajare. Acestea vor include salariul de bază, sporurile, primele și orice alte beneficii asociate postului.
Măsuri pentru reducerea inechităților salariale
Schimbările vin în contextul aplicării unei directive europene privind transparența salarială, care are ca scop reducerea diferențelor de plată între angajați.
Datele recente arată că multe companii nu pot justifica diferențele de salarizare pentru posturi similare. De asemenea, legislația impune egalitate salarială între femei și bărbați pentru aceeași muncă.
Sesizări și sancțiuni pentru nereguli
Angajații care suspectează discriminări salariale vor putea sesiza Inspecția Muncii. Instituția va verifica situațiile reclamate și va aplica sancțiuni acolo unde sunt constatate abateri de la lege.





Lasă un comentariu