Funky Citizens invită comunitatea din Târgu Jiu la expoziția interactivă „Fake News.
Pe urmele minciunilor”, o călătorie educațională prin istoria și mecanismele
dezinformării, găzduită de Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu în perioada 3-9
martie 2024.
Expoziția transformă cercetări și date complexe despre dezinformare în experiențe
interactive și captivante, oferind vizitatorilor instrumente practice pentru a identifica și
combate știrile false. Proiectul, care a atras peste 27.000 de vizitatori în edițiile
anterioare, face parte din efortul național de creștere a rezilienței cetățenilor la
dezinformare, într-un an electoral intens.
Între componentele expoziției se numără o sufragerie comunistă recreată, o secțiune
dedicată alegerilor și dezinformării electorale, precum și o arhivă documentară
specifică orașului Târgu Jiu. De asemenea, vizitatorii pot testa un chatbot de
educație media și pot explora amintiri autentice din adolescența în comunism prin
instalația Muzeului Memoriei.
Vă invităm la două evenimente speciale:
Vernisajul expoziției
Unde? Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu, Târgu Jiu
Când? Luni, 3 martie, ora 18:00
Deschidem cea de-a doua ediție a expoziției cu un eveniment prin care vrem să
prezentăm misiunea noastră mai largă în combaterea dezinformării și cum a luat
naștere conceptul expoziției. Avem parte de un an electoral complicat, motiv pentru
care vă propunem să discutăm despre relevanța subiectului și din perspectiva
alegerilor care urmează.
Evenimentul va include un tur ghidat inaugural, urmat de discuții deschise și un
pahar de vorbă cu experții noștri. Intrarea este liberă.
De vorbă cu comunitatea: „De la Radio Europa Liberă la TikTok: Cum ne
(dez)informăm?”
Unde? Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu, Târgu Jiu
Când? Marți, 5 martie, ora 18:00
O discuție deschisă despre evoluția circulației informațiilor din perioada comunistă
până în era digitală. Pornind de la camera „Echo chamber” din expoziție, vom
explora împreună diferențele și asemănările surprinzătoare între zvonurile din
perioada comunistă și știrile virale de astăzi.
Participanții din generații diferite vor împărtăși experiențe despre cum aflau știrile „pe
vremuri” – de la Radio Europa Liberă ascultat pe ascuns, până la zvonurile din
decembrie ’89 – și vom discuta despre camerele de ecou din social media
contemporană. Vom analiza împreună cum dezinformarea poate influența procesele
electorale și de ce este vital să dezvoltăm instrumente de verificare a informațiilor,
mai ales în contextul alegerilor prezidențiale din 2025.
Ceai, apă și voie bună sunt asigurate. Intrarea este liberă, în limita locurilor
disponibile. Înscrierile se fac la link-ul următor:
https://comunitate.funky.ong/serala_tg_jiu
Expoziția „Fake News. Pe urmele minciunilor” este realizată de Funky Citizens cu
sprijinul Ambasadei Regatului Unit în România și va mai fi prezentă la Focșani (17-
23 martie) și Iași (24-30 martie).
Contact:
Alexandra Anton
Telefon: +40 720 123 595






Lasă un comentariu