România intră sub influența unui episod de vreme severă, cu vânt intens, răcire accentuată și precipitații mixte. Meteorologii avertizează că în mai multe regiuni vor apărea ninsori, iar la munte se anunță viscol puternic.
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe informări și avertizări valabile în perioada 7–10 aprilie, care vizează cea mai mare parte a țării. Fenomenele anunțate includ intensificări ale vântului, temperaturi scăzute și precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 10:00, vântul va sufla cu putere în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45–60 km/h. În zonele montane, rafalele vor depăși 80–90 km/h, iar la altitudini mari pot ajunge chiar la 100–120 km/h.
Începând din noaptea de 7 spre 8 aprilie, în centrul, estul și sud-estul țării sunt așteptate precipitații mixte. La munte va ninge, iar în Carpații Meridionali și Orientali se va depune un nou strat de zăpadă, estimat la 10–15 centimetri. Aceste fenomene vor fi însoțite de viscol și reducerea vizibilității.
Meteorologii avertizează și asupra unei răciri accentuate a vremii, care va deveni deosebit de rece pentru această perioadă. În anumite zone, se poate forma brumă.
Pentru ziua de 7 aprilie, până la ora 21:00, este în vigoare un cod galben de vânt puternic în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și Maramureșului, precum și în unele zone din Muntenia și Dobrogea. Rafalele vor atinge 50–70 km/h, iar la munte pot ajunge la 90 km/h.
Situația se intensifică în intervalul 7 aprilie, ora 21:00 – 8 aprilie, ora 10:00, când un nou cod galben aduce vânt puternic în mai multe regiuni și ninsori viscolite la munte. Vizibilitatea poate scădea sub 100 de metri în aceste zone.
Tot în același interval este emis și un cod portocaliu pentru Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1600 de metri. Aici sunt prognozate rafale de până la 130 km/h și vizibilitate sub 50 de metri, în condiții de viscol puternic.
Nici ziua de 8 aprilie nu aduce o ameliorare a vremii. Între orele 10:00 și 21:00, un alt cod galben va fi valabil în majoritatea regiunilor, cu intensificări ale vântului de până la 70 km/h și ninsori viscolite în zonele montane.
De asemenea, codul portocaliu de viscol se menține la altitudini mari în Carpații Meridionali și de Curbură, unde condițiile meteorologice vor rămâne severe.





Lasă un comentariu