,

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în țară cu un avion special, după ce autoritățile române și israeliene au aprobat organizarea transportului. Zborul va pleca din Tel Aviv și va ajunge la București în Sâmbăta Mare.

Patriarhia Română a obținut un culoar de zbor pentru aducerea Sfintei Lumini în România, prin demersurile realizate de Ambasada României în Israel, în colaborare cu Ministerul israelian de Externe. Transportul va fi realizat în condiții speciale, având în vedere contextul din regiune.

Potrivit informațiilor transmise de agenția de știri a Patriarhiei Române, delegația română a primit aprobările necesare pentru a prelua Lumina Sfântă de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Aceasta va fi transportată în țară cu o cursă aeriană dedicată.

Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, a confirmat că aprobările au fost acordate de autoritățile israeliene, în urma intervenției diplomatice a părții române.

„Datorită intervenției Ambasadei României în Israel am primit un culoar de zbor din partea Ministerului de Externe israelian. Vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv la București, cu Sfânta Lumină”, a declarat acesta.

Lasă un comentariu

Tendințe