,

Comunitatea medicală din Târgu Jiu este în doliu, după moartea Andreei Sîrbu, o asistentă apreciată pentru dedicarea și bunătatea sa. Colegii și apropiații transmit mesaje de condoleanțe și evocă amintirea unui om care a fost alături de pacienți în cele mai grele momente.

O tragedie a lovit Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, după ce Andreea Sîrbu, asistentă medicală în vârstă de 31 de ani, a fost găsită spânzurată în apartamentul său de pe strada Bicaz. Vestea a provocat un val de emoție în rândul colegilor și al celor care au cunoscut-o.

Conducerea unității medicale a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate, în care a evidențiat atât calitățile umane ale tinerei, cât și implicarea sa profesională. Reprezentanții spitalului au descris-o ca fiind un om bun, iubit de cei din jur, dar și un cadru medical devotat, care a adus alinare pacienților din cadrul secției ATI II.

„Dumnezeu să o odihnească în pace! Suntem alături de familia îndurerată și regretăm plecarea mult prea devreme la cele veșnice a tinerei noastre colege! Andreea Sîrbu a fost un om bun, iubit de toți cei care o cunoșteau, tocmai pentru sufletul său frumos, cald! A fost un asistent medical dedicat meseriei, aducând alinare pacienților din ATI II. Conducerea spitalului si tot colectivul unității medicale transmit condoleanțe familiei greu încercate!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Și reprezentanții unei firme de servicii funerare au transmis un mesaj emoționant, în care au vorbit despre impactul pe care Andreea l-a avut asupra celor din jur. Aceștia au amintit rolul său în secția de terapie intensivă, acolo unde a fost prezentă în momente critice, oferind sprijin pacienților.

„Andreea a fost un suflet care a ales să salveze alte suflete. Ca asistentă la ATI urgențe, a fost acolo unde era cea mai mare nevoie de ea — între viață și moarte, între teamă și speranță. A dăruit liniște, grijă și putere oamenilor în cele mai grele momente ale lor. A avut o inimă mare, mereu pregătită să ajute, să aline, să fie sprijin pentru cei care aveau nevoie. Poate că nu toți i-au știut povestea, dar mulți i-au simțit bunătatea. Plecarea ei lasă un gol imens, nu doar în sufletele celor care au cunoscut-o, ci și în locul unde a făcut atât de mult bine. Andreea nu mai este printre noi, dar va rămâne mereu în amintirea celor pe care i-a ajutat și în inimile celor care au iubit-o. Drum lin printre îngeri, Andreea… un suflet minunat plecat prea devreme”, au transmis reprezentanții REM Funerare.

Potrivit informațiilor transmise, sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus la locuința familiei din comuna Jupânești. Slujba de înmormântare este programată pentru miercuri, la ora 12:00.

Lasă un comentariu

Tendințe