Un șofer din Târgu Jiu a fost sancționat drastic de polițiști după ce a fost surprins circulând cu o viteză extrem de mare. Incidentul a avut loc luni, 30 martie, pe varianta ocolitoare VO 66 B.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Gorj în timp ce conducea cu 181 km/h, o viteză mult peste limita legală. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat și o altă neregulă: autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată.

„Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un conducător auto în vârstă de 54 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce circula cu 181 km/h, pe varianta ocolitoare VO 66 B. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată. Polițiștii rutieri au luat măsura sancționării conducătorului auto, cu amendă în valoare de 4.050 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Pe lângă amenda de 4.050 de lei, șoferul a rămas fără permis pentru o perioadă de 120 de zile.

Lasă un comentariu

Tendințe