,

Valul disponibilizărilor continuă în Gorj, după ce Minprest Serv Rovinari a anunțat un nou plan de restructurare. Alte zeci de angajați urmează să își piardă locurile de muncă începând cu luna aprilie.

Potrivit unei notificări transmise către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, compania va desființa 69 de posturi. Decizia vine după ce, în luna martie, aproximativ 90 de salariați au fost deja trimiși acasă.

În prezent, Minprest Serv are 844 de angajați, dintre care 820 sunt activi, iar 24 au contracte pe perioadă determinată. Din totalul posturilor desființate, 50 de persoane vor fi concediate colectiv, iar 10 vor pleca odată cu expirarea contractelor pe durată determinată. Alte 9 posturi vizate sunt vacante.

„Ar urma să fie desființate 69 de posturi: servanți pompieri, conducători autospeciale, șefi de grupe, șefi de formații. Personalul afectat va fi direct productiv, dar și indirect productiv”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Cele mai afectate vor fi formațiile de intervenție de la Jilț Sud și Lupoaia, dar și personalul TESA și muncitorii indirect productivi.

Lasă un comentariu

Tendințe