,

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile vor fi plătite la timp, înainte de Paște, însă există incertitudini în privința ajutoarelor financiare acordate pensionarilor.

Declarațiile vin în contextul în care proiectul bugetului pe 2026 a fost contestat la Curtea Constituțională de către AUR, ceea ce poate afecta calendarul unor plăți.

Întrebat dacă ajutoarele „one-off” vor ajunge la pensionari înainte de Paște, ministrul a precizat că există riscul unor întârzieri.

„O să avem o discuţie şi astăzi la guvern. Eu o să fac tot posibilul să intre în aprilie, dar fiecare zi de întârziere ne scoate din acest calendar. Nu înţeleg această obstrucţie care poate duce la întârzierea acestor bani”, a declarat Florin Manole.

În ceea ce privește pensiile, oficialul a dat asigurări că acestea nu vor fi afectate de situația actuală.

„Nicio problemă cu plata pensiilor, apropo de a ajunge banii la pensionari înainte de Paşte”, a afirmat ministrul.

Astfel, în timp ce pensiile vor ajunge la timp, acordarea ajutoarelor suplimentare depinde de evoluția procedurilor legate de buget și de deciziile Curții Constituționale.

Lasă un comentariu

Tendințe