Tensiunile cresc la Târgu Jiu, unde angajații Complexului Energetic Oltenia ies din nou în stradă. Protestele continuă pentru a treia zi consecutiv, iar apelurile publice vizează atât liderii politici, cât și mediul de afaceri din Gorj.

Minerii și energeticienii sunt așteptați astăzi, de la ora 15:00, la o nouă acțiune de protest, organizată spontan, fără asumarea oficială a unui sindicat. Chiar și în aceste condiții, mai mulți lideri sindicali participă la manifestații, alături de angajați.

Pe rețelele de socializare au fost lansate mesaje directe către parlamentarii și politicienii din județ, îndemnați să se alăture protestului. „Parlamentari, senatori și politicieni de Gorj, dacă vă pasă de soarta acestui județ, astăzi, de la ora 15:00, fiți alături de noi! Haideți să fim împreună cu oamenii”, se arată într-unul dintre apelurile publice.

Protestatarii mărșăluiesc pe străzile din municipiu și scandează împotriva concedierilor și a riscului de închidere a Complexului Energetic Oltenia. Nemulțumirea este amplificată de impactul economic pe care aceste măsuri l-ar putea avea asupra întregului județ.

Un mesaj amplu a fost transmis și de unul dintre participanți, Cristian Constantinescu, care a atras atenția asupra consecințelor extinse ale unei eventuale închideri a companiei. Acesta a vorbit despre un moment critic pentru Gorj și chiar pentru România, subliniind că efectele nu se vor limita doar la angajații din energie.

Potrivit acestuia, pierderea locurilor de muncă ar putea afecta în lanț afacerile locale și stabilitatea economică a comunităților din județ. În acest context, apelul a fost extins și către antreprenori, de la mici afaceri de familie până la companii mari, invitați să se alăture protestului.

Mesajul transmis este unul de solidaritate, protestatarii considerând că situația nu mai este doar o problemă a unui singur sector, ci a întregului județ. Aceștia susțin că doar prin mobilizare comună pot avea o voce suficient de puternică pentru a influența deciziile autorităților.

Protestele de la Târgu Jiu continuă astfel într-un climat tensionat, pe fondul incertitudinii legate de viitorul Complexului Energetic Oltenia și al impactului economic major pe care îl poate genera o eventuală restructurare drastică.

Lasă un comentariu

Tendințe