Parcul Nicolae Romanescu din Craiova va deveni, începând cu 3 aprilie, un spațiu de poveste odată cu deschiderea Târgului de Paște. Evenimentul din acest an va avea tema „Fairy Tales” și promite decoruri spectaculoase și activități pentru vizitatori de toate vârstele.
Târgul va putea fi vizitat până pe 3 mai și este pregătit ca un adevărat univers inspirat din basme. Organizatorii vor transforma parcul într-un decor special, cu elemente inspirate din povești cunoscute, dar și cu numeroase atracții pentru public.
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a făcut o comparație cu celebrul parc de lalele Keukenhof din Olanda, spunând că cei care nu pot ajunge acolo pot descoperi un loc la fel de spectaculos chiar în Craiova.
„Keukenhof se deschide săptămâna viitoare. Este cel mai frumos parc de lalele din lume, se află în Olanda, iar biletul de intrare costă între 21 şi 25 de euro. Cine nu îşi permite să meargă până acolo şi vrea acces gratuit la un parc la fel de frumos, Parcul Nicolae Romanescu, poate vizita Craiova unde se deschide, pe 3 aprilie şi durează până pe 3 mai, Târgul de Paşte, care a fost considerat, în ultimii ani, unul dintre cele mai frumoase evenimente de sărbători din Europa.(…)”, a transmis Olguța Vasilescu.
Potrivit edilului, vizitatorii vor putea vedea zeci de mii de lalele, decoruri inspirate din povești celebre și numeroase instalații spectaculoase. În parc vor fi amenajate castele și scene din basme, căsuțe decorate de artiști locali, dar și zone cu tematică religioasă.
„Printre zeci de mii de lalele, puteţi descoperi castele şi scene din cele mai cunoscute basme, căsuţe care au început să fie deja frumos decorate de artiştii locali, scene religioase, arteziene pe lac, spectacole, păpuşi gigant, iar noaptea holograme şi iluminat de vis. Da, da, ştim! E austeritate şi ce ne mai trebuie să ne bucurăm? Invitaţia e pentru craioveni, mai ales pentru copii, dar şi pentru cei care cred că sărbătorile religioase merită petrecute cu cei dragi, în locuri minunate şi accesibile financiar. Dacă nu aţi făcut deja rezervări, vă sfătuiesc să vă grăbiţi! Anul acesta, pe lângă agenţiile de turism din Bulgaria, care au oprit deja locuri în multe hoteluri, vor începe să opereze şi cele mai importante agenţii de turism din Serbia şi Armenia”, a mai transmis primarul Craiovei.
Evenimentul a devenit, în ultimii ani, unul dintre principalele puncte de atracție ale primăverii în Craiova, atrăgând mii de turiști din țară și din străinătate. Organizatorii spun că și ediția din acest an își propune să transforme orașul într-o destinație importantă pentru sărbătorile pascale.





Lasă un comentariu