Zeci de mineri și energeticieni s-au adunat luni dimineață în fața sediului Complexului Energetic Oltenia pentru a protesta împotriva reducerilor de personal anunțate de companie. Oamenii cer menținerea locurilor de muncă și avertizează că disponibilizările vor afecta întregul județ Gorj.
Protestul a început în jurul orei 10.00, în fața sediului companiei. Numărul participanților a fost însă redus, în condițiile în care Complexul Energetic Oltenia are aproximativ 7.700 de angajați.
Nemulțumirea protestatarilor este legată de politica de personal anunțată de companie pentru perioada următoare. Conform planului prezentat de conducere, la 1 aprilie vor fi eliminate 1.476 de posturi. Alte 317 contracte urmează să înceteze la 1 mai.
Toți salariații vizați de aceste măsuri sunt angajați cu contracte pe perioadă determinată. Din acest motiv, aceștia nu vor beneficia de plăți compensatorii după încetarea contractelor de muncă.
Minerii și energeticienii spun că reducerea numărului de angajați va avea efecte serioase nu doar asupra familiilor lor, ci și asupra economiei locale. În mesajele publicate pe rețelele de socializare, aceștia fac apel la locuitorii din Gorj să li se alăture la protest.
Potrivit protestatarilor, închiderea sau reducerea activității Complexului Energetic Oltenia ar avea consecințe asupra întregului județ, unde mii de familii depind direct sau indirect de activitatea companiei.






Lasă un comentariu