Asociația Pro Animals dă startul campaniilor de sterilizare și microcipare gratuită pentru câini și pisici de rasă comună. Acțiunile se vor desfășura pe teren, în mai multe localități din județul Gorj, pe tot parcursul lunii martie. Programările se fac exclusiv telefonic.

Luna martie marchează reluarea intervențiilor directe în comunitate, prin campanii organizate în localități din județ. Echipele se deplasează pe teren pentru a facilita accesul proprietarilor la servicii veterinare gratuite, cu scopul de a reduce înmulțirea necontrolată și abandonul animalelor.

Primele localități incluse în calendarul acestei luni sunt:

📅 16 martie – Bălănești
📅 18 martie – Târgu Cărbunești
📅 19 martie – Bumbești-Jiu

Pe întreaga durată a lunii martie vor avea loc campanii și în Târgu Jiu, în funcție de programări și solicitări.

Serviciile sunt destinate exclusiv câinilor și pisicilor de rasă comună și sunt oferite gratuit. Organizatorii atrag atenția că primăvara aduce un nou val de puiuți, iar sterilizarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a abandonului și a supraaglomerării.

Programările se fac exclusiv la numărul de telefon:

👉 0748 128 129

Reprezentanții asociației precizează că, în cazul în care apelul nu este preluat imediat, solicitările vor fi returnate ulterior pentru stabilirea programării.

Organizatorii reamintesc și prevederile legale în vigoare. Abandonul animalelor reprezintă infracțiune și poate fi pedepsit inclusiv cu închisoare. De asemenea, refuzul sterilizării câinilor de rasă comună se sancționează cu amendă de până la 10.000 de lei.

Pe lângă intervențiile gratuite, asociația face apel la sprijinul comunității pentru continuarea programului. Persoanele care doresc pot contribui prin donații, fie direct la cabinet, în cutia special destinată, fie prin transfer bancar.

Date pentru donații:

Nume titular: Asociația Pro Animals
Banca: Banca Transilvania
Cont RON: RO53 BTRL EURCRT0026740703
Cont EURO: RO06 BTRL RONCRT0026740703

Reprezentanții asociației încurajează distribuirea informației pentru ca programul să ajungă la cât mai mulți proprietari de animale din județ.

Lasă un comentariu

Tendințe