După protestele masive ale polițiștilor și militarilor din Capitală, sindicaliștii din sistemul penitenciar anunță pichetări în mai multe orașe din țară, inclusiv la Târgu Jiu. Nemulțumirea principală este legată de creșterea vârstei de pensionare, prevăzută în proiectul reformei administrative.

Reprezentanții angajaților din sectorul de apărare și ordine publică consideră măsura inacceptabilă și spun că vor continua acțiunile de protest.

Reacție după dezbaterea de la Ministerul Dezvoltării

Potrivit sindicalistului Florin Șchiopu, în urma întâlnirii cu reprezentanții Ministerul Dezvoltării, au fost transmise clar obiecțiile față de modificările propuse.

„În urma întâlnirii cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării, am explicat secretarului de stat participant la dezbaterea publică, faptul că ministerul anterior menționat nu are nici în clin, nici în mâneca cu a impune un termen pentru modificarea pensiilor militare, având în vedere ca nu este in măsura să decidă pentru noi si, in plus, pensiile militare au fost trecute ca jalon încă din 2023.

Vom stabili pe parcurs ce demersuri vom face în continuare, vom face un nou miting, vom face multe petiții adresate Guvernului.”, spune Florin Șchiopu.

Pichetări anunțate în țară

Sindicaliștii anunță că vor organiza pichetări în mai multe localități, inclusiv în municipiul Târgu Jiu. Aceștia susțin că vor continua demersurile până când revendicările lor vor fi analizate și luate în considerare.

Lasă un comentariu

Tendințe