Un incident grav a avut loc în după-amiaza zilei de 16 februarie 2026, în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Un medic aflat în timpul serviciului a fost agresat de un aparținător al unei paciente.

Potrivit informațiilor transmise de conducerea unității medicale, incidentul s-a produs în timpul acordării îngrijirilor medicale unei paciente, asupra căreia fuseseră inițiate manevrele terapeutice necesare pentru stabilizarea stării de sănătate.

Aparținătorii au intrat neautorizat în spațiul medical

În timpul procedurilor, pacienta a devenit foarte agitată. Aparținătorii, care se aflau în zona de așteptare, au pătruns neautorizat în spațiul medical.

Un membru al familiei a manifestat un comportament agresiv față de medicul aflat în serviciu. Cadrul medical a fost bruscat și împins, iar asupra sa a fost aruncată cafea.

Agentul de pază din UPU a intervenit pentru a calma situația, iar personalul medical a apelat imediat la poliție.

Medicul a suferit un traumatism

Ulterior, în momentul în care a ieșit din salonul de Urgențe minore, medicul agresat a alunecat și a suferit un traumatism la membrul inferior. Acesta a avut nevoie de evaluare și îngrijiri medicale.

Conducerea spitalului a transmis că incidentul a fost semnalat organelor de poliție, iar cazul este în curs de cercetare.

Reprezentanții unității medicale condamnă orice formă de violență îndreptată împotriva personalului sanitar. Potrivit acestora, astfel de comportamente afectează grav actul medical și pun în pericol siguranța cadrelor medicale și a pacienților.

Conducerea spitalului a discutat cu personalul medical despre cele întâmplate și despre măsurile necesare pentru prevenirea unor situații similare. Totodată, au avut loc discuții și cu reprezentanții firmei de pază, care au precizat că procedurile de intervenție au fost respectate.

Lasă un comentariu

Tendințe