Administrația Complexului Energetic Oltenia pregătește disponibilizări masive în rândul salariaților angajați în ultimii patru ani pe perioadă determinată. Este vorba despre aproximativ 1.800 de oameni care au lucrat în cariere miniere și termocentrale, fără a beneficia de stabilitate contractuală sau protecție socială.
Potrivit informațiilor din mediul sindical, concedierile ar urma să se facă în două etape. Până în luna aprilie, aproximativ 700 de angajați vor fi trimiși acasă, iar restul ar urma să plece în cursul verii. Anul trecut, liderii de sindicat au discutat cu ministrul Energiei despre reducerea acestui personal până în august 2026, însă nu este clar dacă acel calendar va fi respectat.
Surse din companie arată că decizia finală ar urma să fie luată în martie, în contextul aplicării planului de restructurare. Activitatea va fi redusă odată cu închiderea carierelor Jilț Sud, Lupoaia și Peșteana. Angajații cu contracte pe perioadă nedeterminată vor fi mutați în alte cariere active, urmând să le ia locul celor cu contracte limitate.
Situația este comparată cu ce s-a întâmplat anterior la Ișalnița, unde titularii au fost redistribuiți, iar personalul temporar a fost eliminat.
Nemulțumirea este mare în rândul salariaților vizați, mai ales că, spun surse sindicale, li s-au oferit speranțe că vor fi păstrați. În același timp, conducerea companiei ar menține în funcții de conducere persoane pensionate, în loc să păstreze angajați din producție.
În paralel, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat anul trecut, după discuțiile cu Comisia Europeană, că toate cele cinci grupuri ale CE Oltenia vor funcționa în această iarnă, fiind modificat calendarul de închidere a capacităților pe cărbune.
Până în 2030, trei grupuri vor rămâne active:
– Rovinari 4 – 310 MW
– Rovinari 5 – 310 MW
– Turceni 5 – 310 MW
Pentru Rovinari 6 și Turceni 4, fiecare de 310 MW, sunt luate în calcul variante de rezervă strategică sau conservare după 31 august 2026.
În timp ce planurile energetice continuă, sute de familii din Gorj se pregătesc pentru pierderea locului de muncă, într-un nou val de restructurări la cel mai mare angajator din zonă.






Lasă un comentariu