,

Un tânăr jandarm din județul Gorj trece printr-o luptă grea, după ce a fost diagnosticat cu o boală rară și extrem de agresivă, care i-a schimbat complet viața într-un timp foarte scurt.

Flavius Ionici, în vârstă de 21 de ani, originar din satul Cărpiniș, comuna Crasna, lucrează în prezent la București și se află la început de drum atât profesional, cât și personal. Cunoscut de cei din jur drept un tânăr muncitor și responsabil, Flavius nu s-a gândit niciodată că va fi nevoit să lupte pentru propria viață.

În toamna anului 2025, medicii au stabilit diagnosticul de meduloblastom SHH cu mutație TP53, o formă rară și severă de tumoră cerebrală. Tânărul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, în urma căreia tumora a fost îndepărtată complet, iar rezultatele investigațiilor au fost încurajatoare.

Cu toate acestea, tratamentul trebuie continuat. Din cauza rarității bolii și a particularităților genetice, specialiștii recomandă îngrijire medicală într-un centru din străinătate, unde există protocoale dedicate pentru astfel de cazuri.

Familia se află în prezent în legătură cu mai multe spitale din Europa pentru stabilirea pașilor următori, însă costurile sunt foarte mari. Sunt necesare fonduri pentru consultații internaționale, investigații suplimentare, transport, cazare și tratamentul oncologic propriu-zis.

Pentru a-l sprijini pe Flavius Ionici, a fost lansat un apel umanitar. Cei care doresc să ajute pot face donații în conturile bancare deschise pe numele Ionici Vasile Adelin:

• Cont RON: RO39BTRLRONCRT00Z2765702
• Cont EURO: RO51BTRLEURCRT00Z2765701

Lasă un comentariu

Tendințe