Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate pentru perioada 2026–2030. Documentul propune integrarea tehnologiei în funcționarea reală a sistemului sanitar și eliminarea procedurilor birocratice bazate pe documente scrise de mână.
Anunțul a fost făcut de Alexandru Rogobete, care a transmis că digitalizarea nu mai reprezintă un proiect punctual, ci devine o politică publică asumată la nivel de sistem. Potrivit acestuia, strategia urmărește renunțarea la dosarele plimbate între instituții și la sistemele informatice care nu sunt compatibile între ele.
„Digitalizarea în sănătate nu mai este o promisiune şi nici un proiect izolat. Devine, clar şi asumat, politică de sistem. Punem în consultare publică Strategia Naţională de Digitalizare în Sănătate 2026-2030 şi spunem limpede cum scoatem pixul şi hârtiile din spitale şi cum integrăm tehnologia în modul real de funcţionare al sistemului sanitar. Punem capăt dosarelor plimbate între instituţii, fişelor scrise de mână şi sistemelor informatice care nu «vorbesc» între ele. Introducem regula simplă şi corectă: «o singură dată introdus, utilizat de mai multe ori». Date medicale integrate, sigure şi interoperabile”, a scris ministrul pe Facebook.
Alexandru Rogobete a precizat că lipsa unei tehnologii integrate afectează direct activitatea personalului medical și experiența pacienților. În absența unor sisteme funcționale și conectate, se pierde timp valoros, informații importante nu sunt accesibile la momentul potrivit, iar deciziile medicale pot fi luate fără date complete.
Strategia aflată în consultare publică vizează crearea unui sistem informatic unitar, care să permită utilizarea eficientă și sigură a datelor medicale la nivelul întregului sistem sanitar.






Lasă un comentariu