,

Zeci de unități de învățământ din județul Gorj funcționează, în aceste zile, cu directori interimari, după ce mandatele în funcție au expirat. Până la organizarea unor noi concursuri, programate pentru această vară, conducerea școlilor este asigurată prin detașare.

În total, este vorba despre 61 de directori și 17 directori adjuncți ale căror mandate au ajuns la final. În lipsa unei proceduri de selecție finalizate, aceleași persoane au fost reconfirmate temporar în funcții, pentru a asigura continuitatea activității administrative și educaționale.

Există însă și excepții. Trei directori adjuncți nu și-au mai prelungit mandatele. Doi dintre aceștia au ales să renunțe la funcțiile de conducere, iar un al treilea a ieșit la pensie, după ce a îndeplinit condițiile legale de vârstă.

Mandatele interimare acordate în această perioadă sunt valabile până la organizarea concursurilor pentru posturile de directori și directori adjuncți, dar nu pot depăși termenul-limită de 31 august 2026. Până atunci, unitățile de învățământ din județ vor funcționa în baza acestor numiri temporare.

Lasă un comentariu

Tendințe