Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din județul Mehedinți, angajat ca pădurar la Ocolul Silvic Motru, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Acesta este cercetat într-un dosar penal care vizează falsificarea avizelor de transport pentru material lemnos.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Gorj, la data de 19 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au continuat cercetările într-un dosar penal ce vizează mai multe infracțiuni informatice și de fals.
Ancheta a scos la iveală faptul că, în perioada 15–17 iulie 2025, bărbatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi introdus date informatice în Sistemul Informațional Integrat pentru Păduri – SUMAL 2.0. În acest interval, ar fi emis 15 avize de însoțire pentru material lemnos, ale căror date nu ar fi corespuns realității.
Conform anchetatorilor, avizele respective ar fi fost utilizate ulterior pentru a justifica lipsa unor cantități de material lemnos din depozitul aflat în gestiunea pădurarului. Faptele sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere, modificare sau ștergere neautorizată de date informatice, în formă continuată și concurs de infracțiuni, precum și uz de fals.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 57 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.





Lasă un comentariu