Primarul social-democrat al comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, atrage atenția asupra efectelor tot mai apăsătoare ale măsurilor de austeritate și susține că acestea blochează activitatea administrațiilor locale. Edilul consideră că actuala guvernare nu mai răspunde nevoilor comunităților rurale și cere schimbarea Guvernului Bolojan.

În opinia lui Victor Geogia, măsurile adoptate la nivel central afectează direct populația, dar și funcționarea primăriilor, deja confruntate cu lipsuri majore. Primarul spune că situația este cu atât mai gravă cu cât administrațiile locale se luptă cu un deficit de personal și cu proiecte aflate în derulare, care riscă să fie blocate din lipsa fondurilor.

Edilul comunei Bengești-Ciocadia consideră inacceptabilă ideea concedierilor în primării, în contextul în care personalul existent este deja insuficient pentru volumul de muncă. Acesta avertizează că deciziile luate „din birourile de la București” nu țin cont de realitățile din mediul rural, unde veniturile sunt mici, iar populația este îmbătrânită.

„Este o nebunie totală ce se întâmplă! Nu se poate ca în fiecare zi să ne trezim cu alte reguli și cu alte tăieri. Noi avem proiecte începute, avem contracte semnate cu constructori, cum să le spunem acum că nu mai avem bani de cofinanțare? Este o lipsă totală de respect față de comunitățile locale. Se gândește cineva la cetățeanul de rând din mediul rural? Dacă ne blochează activitatea, cine mai face drumurile, cine mai asigură iluminatul sau apa?”, a declarat Victor Geogia pentru presa locală.

Primarul mai spune că veniturile colectate la nivel local sunt insuficiente chiar și pentru funcționarea de bază a primăriilor, iar presiunea pusă pe angajați duce la demotivare și plecări din sistem.

„Să vină domnii de la București să vadă ce taxe colectăm noi într-o comună unde populația este îmbătrânită și veniturile sunt mici. Din taxele locale nu poți să asiguri nici măcar salariile personalului minim necesar, darămite investiții. Ne-au pus în situația de a nu mai putea funcționa. Oamenii din primărie sunt demotivați, mulți vor să plece pentru că munca este multă, responsabilitatea e uriașă și salariile sunt blocate sau tăiate. Este un haos generalizat și cineva trebuie să răspundă pentru această bătaie de joc la adresa administrației publice locale”, a precizat Victor Geogia.

Lasă un comentariu

Tendințe