Județul Gorj face pași importanți în modernizarea infrastructurii culturale. Compania Națională de Investiții a aprobat finanțarea pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare a Casei Tineretului din Târgu Jiu, clădire aflată de mai mulți ani într-o stare avansată de degradare. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
Potrivit acestuia, finanțarea pentru proiectare a fost aprobată în luna decembrie 2025, chiar în ultima zi a anului, iar sumele au fost deja virate. După aprobarea bugetului de stat, urmează emiterea ordinului de începere a proiectării, etapă care ar putea fi finalizată în următoarele săptămâni.
„Casa Tineretului a primit finanțarea pentru proiectare în luna decembrie. Proiectarea este depusă, a obținut avizul Ministerului, iar banii pentru proiectare au fost deja virați. Ne așteptăm ca ordinul de începere să fie emis curând, imediat după aprobarea bugetului de stat”, a declarat Cosmin Popescu.
În paralel, Consiliul Județean Gorj avansează și cu proiectul de reabilitare și modernizare a Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul de reducere a riscului seismic, iar contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2025.
În această perioadă, echipele tehnice și juridice pregătesc documentația necesară pentru lansarea licitației publice. Procedura ar urma să fie inițiată în luna februarie, iar autoritățile estimează că, în luna mai, va fi semnat contractul de execuție și va fi dat ordinul de începere a lucrărilor.
„Ne propunem să folosim integral fondurile alocate de Ministerul Dezvoltării, astfel încât, în decembrie 2027, Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu să fie complet reabilitat”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Gorj.
Pentru Casa Tineretului din Târgu Jiu, durata estimată a lucrărilor de execuție este de aproximativ 18–20 de luni. Conform actului normativ aprobat la finalul anului trecut, în 2026 constructorul va putea utiliza cel mult 50% din valoarea contractului, măsură considerată realistă de autorități pentru derularea proiectului în condiții financiare echilibrate.





Lasă un comentariu