Seria accidentelor rutiere din cartierul Bârsești, municipiul Târgu Jiu, continuă, chiar în condițiile în care autoritățile au anunțat demararea lucrărilor pentru montarea unui sistem de semaforizare inteligentă în una dintre cele mai aglomerate intersecții din zonă.

VEZI VIDEO AICI

Intersecția străzilor Tismana – Slobozia – Bârsești a fost identificată oficial ca punct critic din punct de vedere al siguranței rutiere, după numeroase evenimente rutiere produse în timp. Potrivit administrației locale, lucrările pentru fluidizarea circulației sunt în curs de pregătire, termenul de finalizare fiind de aproximativ 60 de zile.

Cu toate acestea, până la implementarea efectivă a semaforizării, accidentele se produc în continuare. Cel mai recent eveniment a implicat mai multe autovehicule și s-a soldat cu persoane rănite, traficul fiind blocat temporar în zonă.

Locuitorii și șoferii care tranzitează frecvent intersecția atrag atenția că, în lipsa unor măsuri temporare clare, riscul rămâne ridicat. Nerespectarea priorității, traversările neregulamentare și aglomerația din orele de vârf sunt probleme semnalate constant.

Citește și:

Cetățenii din Bârsești cer măsuri URGENTE pentru siguranța traficului: „Un sens giratoriu sau semafor e tot ce vrem!”

Lasă un comentariu

Tendințe