Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat autorul distrugerilor provocate acum două nopți pe străzile Termocentralei și Aleea Digului. Este vorba despre un tânăr de 17 ani, din Târgu Jiu, bănuit că, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2025, ar fi deteriorat elemente de caroserie de la nu mai puțin de 27 de autoturisme parcate în zonă.
Potrivit IPJ Gorj, pe numele minorului a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere. Polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, tânărul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului. În cursul zilei de 8 decembrie, el urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunerea unei măsuri corespunzătoare.
Sesizarea inițială a fost făcută pe 7 decembrie, în jurul orei 07:00, printr-un apel la 112, când mai mulți locuitori au anunțat că au găsit mașinile avariate pe strada Termocentralei. Ulterior, verificările au arătat că numărul autoturismelor afectate ajunge la 27, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații.






Lasă un comentariu