Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au depistat, în timpul unui control desfășurat la Târgu Jiu, o persoană fizică ce efectua activități de dezmembrare auto fără a deține autorizația de mediu necesară. Pe terenul verificat au fost găsite autoturisme dezmembrate și diverse componente auto, activități care presupun gestionarea unor deșeuri periculoase și care pot reprezenta un risc pentru mediu și sănătatea populației, potrivit comunicatului transmis de Garda de Mediu Gorj.
Instituția anunță că persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu 10.000 de lei, iar activitatea neautorizată a fost interzisă.
„Vă reamintim faptul că dezmembrarea vehiculelor se poate realiza doar în centre autorizate, unde se asigură colectarea și neutralizarea corespunzătoare a substanțelor periculoase”, se mai arată în comunicat.






Lasă un comentariu