,

Consilierii municipali ai AUR Târgu Jiu au depus un proiect de hotărâre prin care solicită alocarea sumei de 200.000 de lei din bugetul local pentru achiziția de cadouri destinate copiilor din învățământul primar și preșcolar, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Inițiativa îi aparține consilierilor Adana Negrea, Andreea Cretan și Eduard Lădaru și urmărește ca profesorii din școli și grădinițe să poată oferi daruri copiilor în perioada festivă.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, a explicat motivația demersului: acesta afirmă că apropierea sărbătorii Nașterii Domnului este un moment potrivit pentru a păstra vii tradițiile și valorile românești, iar administrația locală ar trebui să contribuie la bucuria celor mici. Potrivit acestuia, cei mici îl așteaptă „cu emoție” pe Moș Crăciun, iar sprijinul financiar ar permite cadrelor didactice să ofere daruri tuturor copiilor.

Lasă un comentariu

Tendințe