Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că nu consideră oportună o nouă creștere a salariului minim în acest moment, argumentând că, din 2021 până în prezent, acesta a crescut deja cu 75%, în timp ce economia României a înregistrat o scădere constantă.
Potrivit lui Nazare, este nevoie de o corelare mai atentă între evoluția economiei și majorările salariale, pentru a evita pierderea competitivității economice.
„Dacă ne uităm la salariul minim… ar trebui să ne uităm în dinamica din ultimii ani. Pe un fond de decelerare economică, de scădere economică an de an, din 2021 până astăzi, noi am crescut salariul minim cu 75%. Cred că ar trebui să fim atenţi, cred că ar trebui să punem mai mult preţ pe coordonarea între dinamica economiei şi creşterile salariului minim. Noi am crescut de la 2.300 la 4.050. Totuşi, nu putem să nu ţinem cont de competitivitatea economiei, mai ales când ne dorim să o relansăm”, a spus ministrul Finanţelor, duminică seara, la Antena 3 CNN.
Oficialul a respins și ideea avansată de liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, potrivit căreia România ar risca un infringement dacă nu majorează salariul minim.
„Nu cred că este vorba de un infringement, pentru că este vorba de adecvarea salariului minim. Nu cred că poate fi vorba de un infringement”, a explicat Nazare.
Întrebat dacă salariul minim ar trebui totuși majorat, ministrul a afirmat că „mai degrabă nu”, cel puțin „nu în acest moment”.
Declarațiile sale vin după ce președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus că a discutat cu comisarul european Roxana Mînzatu despre o eventuală înghețare a salariului minim – măsură susținută de premierul Ilie Bolojan – și că aceasta i-ar fi transmis că o astfel de decizie ar putea duce la o procedură de infringement.
Guvernul a transmis miercuri, după ședința Consiliului Național Tripartit, că este foarte probabil ca salariul minim brut pe țară garantat în plată să rămână și anul viitor la nivelul actual, urmând ca discuțiile să continue în perioada următoare.






Lasă un comentariu