Pompierii din Târgu-Jiu au fost chemați luni dimineață să intervină pentru deblocarea ușii unui apartament situat pe strada Nicolae Bălcescu.
Potrivit ISU Gorj, o vecină a alertat autoritățile după ce femeia care locuia în acel apartament, cunoscută cu afecțiuni medicale, nu mai răspundea la ușă și nu putea fi contactată.
”Avem o intervenție pentru a debloca ușa unui apartament pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Târgu-Jiu. O doamnă semnalează faptul că vecina sa, cunoscută cu afecțiuni medicale, nu poate fi contactată și nu răspunde la ușa imobilului”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
După ce pompierii au reușit să pătrundă în locuință, femeia a fost găsită conștientă, dar acuza o stare de rău. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Târgu-Jiu pentru îngrijiri medicale.






Lasă un comentariu