,

Cinci tineri de 18 ani din comunele Scoarța și Bălănești au avut parte, în această toamnă, de prima lor mobilitate internațională. Ei au călătorit timp de 12 zile prin Ungaria, Slovenia și Italia în cadrul proiectului „Dream Catchers”, derulat de Asociația Be Teen și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea DiscoverEU Inclusion.

Pregătirile pentru plecare au început cu câteva săptămâni înainte de mobilitate. Tinerii s-au întâlnit pentru a învăța să folosească aplicația DiscoverEU, și-au împărțit responsabilități și au lucrat împreună la rutele de călătorie. În cadrul unei sesiuni online, au primit sfaturi direct de la grupa care participase la ediția precedentă, discuție care s-a dovedit utilă pentru gestionarea bugetului, a cazării și a timpului petrecut în fiecare oraș.

Traseul i-a purtat prin Timișoara, Budapesta, Ljubljana, Trieste și Veneția, orașe în care tinerii au avut șansa să exerseze abilități practice, de la orientarea în locuri necunoscute la luarea deciziilor în grup. Activitățile zilnice de reflecție au devenit un reper important al mobilității, ajutându-i să observe cum evoluează ca echipă și ce competențe dobândesc pe parcurs. Printre momentele cu încărcătură simbolică s-a numărat și lacătul agățat de ei pe „Podul visurilor și dorințelor”, un gest care le-a marcat parcursul european.

La întoarcere, participanții s-au reunit pentru o sesiune de evaluare, discutând despre momentele în care s-au descurcat cel mai bine, despre dificultățile întâmpinate și despre ce ar putea fi îmbunătățit într-un proiect viitor. Mărturiile lor arată cât de mult s-au schimbat pe parcursul celor 12 zile: mai siguri pe ei, mai autonomi și mai deschiși către experiențe noi.

„Cei cinci tineri au plecat cu emoții și s-au întors cu certitudini. Dream Catchers nu a fost doar o călătorie prin Europa, ci o călătorie înspre propriile lor resurse. Au descoperit că pot decide, pot rezolva probleme și pot avea încredere în ei înșiși, chiar și departe de casă.”, au transmis reprezentanții Asociației Be Teen.

Proiectul a consolidat metodele de lucru ale organizației cu tinerii cu oportunități reduse și a generat materiale de diseminare, jurnale de călătorie și prezentări care vor fi folosite în activitățile viitoare. Interesul tot mai mare al tinerilor din Gorj pentru programele Erasmus+ arată impactul durabil al inițiativei.

Proiectul „DreamCatchers” este finanțat de Uniunea Europeană prin programul DiscoverEU Inclusion.

Lasă un comentariu

Tendințe