Primăriile din Craiova și Târgu Jiu au început pregătirile pentru Anul 2026, care va fi dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa. Vineri, primarii Lia Olguța Vasilescu și Marcel Romanescu au avut o întâlnire în care au stabilit principalele direcții ale colaborării dintre cele două municipalități.

Discuțiile s-au concentrat pe realizarea unor proiecte comune culturale și turistice, menite să pună în valoare opera și moștenirea lui Brâncuși. Printre inițiative se numără crearea unei rute turistice care să lege principalele obiective asociate sculptorului: ansamblul monumental de la Târgu Jiu, inclus în patrimoniul UNESCO, Muzeul de Artă din Craiova, unde sunt expuse lucrări ale artistului, dar și alte spații și construcții inspirate de creațiile sale.

Municipiul Craiova va reabilita Piața Brâncuși, aflată în fața gării, un proiect care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local. În paralel, la Târgu Jiu, Parcul Central va fi modernizat cu fonduri europene, pentru a pune în valoare operele lui Brâncuși amplasate acolo.

Atât Olguța Vasilescu, cât și Marcel Romanescu au subliniat că parteneriatul dintre cele două orașe va include și proiecte comune de atragere a fondurilor europene, cu scopul de a dezvolta infrastructura turistică și culturală în jurul moștenirii brâncușiene.

Anul 2026 va marca oficial Anul Constantin Brâncuși, o inițiativă prin care România își propune să omagieze viața și creația unuia dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX.

Lasă un comentariu

Tendințe