Noaptea trecută, un accident teribil a avut loc pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu. Două persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp. Martorii spun că șoferul circula cu o viteză foarte mare, iar doar o minune a făcut ca cei doi să scape cu viață.
Impactul s-a produs în jurul orei 01:00, pe una dintre cele mai circulate artere ale municipiului. Martorii au declarat că autoturismul se deplasa cu viteză amețitoare, iar într-o clipă șoferul a pierdut controlul volanului. Mașina s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea drumului, fiind complet distrusă în urma impactului.
Echipajele de intervenție au fost alertate imediat, iar la fața locului au ajuns pompierii, medicii SMURD și o ambulanță SAJ Gorj. A fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru a-i scoate pe cei doi bărbați blocați între fiarele mașinii.
„Azi noapte, în jurul orei 01:00, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs în municipiul Târgu Jiu, în care a fost implicat un autoturism care a intrat într-un stâlp de pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stins incendii cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj. În urma accidentului, au rezultat două victime (doi bărbați în vârstă de 39, respectiv 36 de ani) încarcerate, conștiente, cărora li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite”, transmite ISU Gorj.
Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu Jiu, unde au fost supuse mai multor investigații medicale.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Foto: Facebook / Radare și Echipaje de Poliție Gorj






Lasă un comentariu