O poveste emoționantă vine din Târgu Jiu, unde Georgiana Andreea Andrițoiu, o tânără de 33 de ani, își dorește să își schimbe radical viața după aproape un sfert de secol de imobilizare în scaun cu rotile.
Diagnosticată cu amiotrofie musculară spinală, Georgiana nu mai poate merge din copilărie. Recent, medicii de la Târgu-Mureș i-au adus însă o veste care i-a reaprins speranța: nervii ei sunt funcționali și ar putea să facă din nou pași, cu ajutorul unui osteoschelet robotic.
Pentru ca acest vis să devină realitate, tânăra are nevoie de un scaun verticalizator electric, indispensabil în pregătirea tendoanelor pentru folosirea osteoscheletului. Costul dispozitivului este de 18.200 de lei, o sumă imposibil de acoperit din resurse proprii.
În fața acestei provocări, Georgiana a decis să facă un apel public la solidaritate, invitând oamenii să doneze sau să redirecționeze 20% din impozitul pe profit al firmelor către asociația pe care a înființat-o – „Speranță pentru Dizabilitate”.
„Cred cu tărie că atunci când visul e înalt și curat, Universul trimite oamenii și resursele potrivite. Eu visez la ziua în care voi putea să mă ridic și să merg… chiar și câțiva pași pe zi ar fi o împlinire uriașă”, a transmis Georgiana într-un mesaj emoționant care a strâns deja reacții de sprijin.
Cei care doresc să o ajute pot dona în conturile asociației sau pot lua legătura direct cu ea:
- IBAN Asociație: RO78BTRLRONCRT0496753101
- IBAN Revolut: RO58 REVO 0000 1121 9257 1814
- Telefon: 0784 344 404






Lasă un comentariu