Social-democrații analizează varianta de a trece prin Parlament prelungirea plafonării la alimentele de bază, în condițiile în care premierul Ilie Bolojan nu și-a schimbat poziția. Măsura actuală urmează să expire la 1 octombrie.
Potrivit unor surse politice, PSD insistă ca decizia să fie adoptată în Guvern, însă ia în calcul și un demers legislativ în cazul în care premierul continuă să se opună. „Dacă Bolojan continuă să se împotrivească, în ciuda evidențelor, atunci luăm în calcul să o facem prin Parlament”, au precizat sursele citate.
Întrebat luni după-amiază despre acest subiect, premierul a evitat să răspundă. Prezent la Senat, le-a spus jurnaliștilor că nu dă declarații pe holuri, refuzând să clarifice dacă în coaliție s-a discutat despre eliminarea plafonării.
Grindeanu avertizează: „Inflația ar crește cu 2-3 puncte procentuale”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat în weekend că subiectul nu a fost discutat în coaliția de guvernare și că partidul său se opune ridicării plafonării. „Este o decizie pe care nu am discutat-o în Coaliție și cu care PSD nu poate fi de acord! Specialiștii spun că ridicarea plafonării ar crește imediat inflația cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși!”, a afirmat acesta.
Declarația sa a fost contrazisă de Ioana Dogioiu, care a transmis pentru Gândul că „decizia neprelungirii plafonării prețurilor la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare”.
Ministrul Agriculturii a prezentat datele premierului
În același context, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că i-a prezentat premierului toate datele privind efectele ordonanței în vigoare. „Noi am transmis toate datele, tot, impactul pe care l-a avut partea de ordonanță în momentul de față. Sigur, va fi decizia coaliției și a domnului prim-ministru”, a declarat Barbu, la Guvern.






Lasă un comentariu