Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că România trebuie să majoreze vârsta de pensionare la toate categoriile, inclusiv pentru beneficiarii pensiilor speciale. Argumentul principal este acela că populația activă, în special segmentul de vârstă 50–65 de ani, trebuie să aibă o pondere mai mare în economia reală.

„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa muncii, în piaţa reală a muncii. Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare, în aşa fel încât, în intervalul 50 – 65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a declarat Bolojan la TVR Info.

Premierul a avertizat că, fără această măsură, sistemul de pensii riscă să devină nesustenabil în cinci până la zece ani. „Generaţiile noastre, care sunt de 400.000 – 500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieşi la pensie peste zece ani, iar în spate vin generaţii de 200.000. Dacă nu creştem vârsta de pensionare, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani. Şi trebuie să spunem asta, nu putem amaneta viitorul generaţiilor care vin după noi”, a mai explicat acesta.

Întrebat dacă pachetul trei de reformă va include și măsuri de relansare economică, premierul a precizat că orice propunere viabilă, indiferent de partid sau sursă, va fi luată în calcul. „Orice propunere care vine în ideea de a reduce cheltuieli, de a fi mai eficienţi, de a susţine investiţii, de a face relansare economică, de a gândi formule de dezvoltare, este binevenită, şi nu paternitatea este problema la noi”, a subliniat Bolojan.

El a insistat și pe responsabilitatea în implementarea reformelor. „Dacă anunţi că se va face o reducere de personal, de exemplu, să nu desfiinţezi doar posturi vacante. Dacă faci asta, ne batem joc de cetăţeni. Reducerile trebuie să fie efective, altfel efectele reale nu vor exista”, a punctat premierul.

În final, Bolojan a precizat că Guvernul lucrează la măsuri de relansare economică, după ce primele două luni de mandat au fost dedicate rezolvării problemelor urgente. „Am avut nişte incendii atât de mari, încât a trebuit să stingem incendiile financiare, să restabilim încrederea pieţelor şi să corectăm traiectoria care ne ducea într-o fundătură fiscală. În pasul următor trebuie să gândim şi avem pregătite măsuri de relansare”, a conchis premierul.

Lasă un comentariu

Tendințe