Un tânăr de 28 de ani, din comuna Bărbătești, a provocat un accident rutier în Săulești, după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o conductă de gaze.

Accident în toiul nopții
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 31 august 2025, în jurul orei 04:40. Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin 112 că un autoturism ar fi avariat o țeavă de gaze, iar șoferul ar fi părăsit locul accidentului. La fața locului, oamenii legii au găsit mașina răsturnată în afara carosabilului, lângă conducta avariată.

Intervenția pompierilor și a firmei de gaze
Reprezentanții companiei de distribuție a gazelor și pompierii au fost chemați imediat pentru a preveni riscul unei explozii și pentru a remedia avaria.

Șoferul, depistat cu alcoolemie ridicată
În urma verificărilor, polițiștii au identificat șoferul – un bărbat de 28 de ani, din satul Musculești, comuna Bărbătești. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost dus la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Lasă un comentariu

Tendințe