Primăria comunei Peștișani a anunțat organizarea unui concurs pentru angajarea unui medic stomatolog în cadrul Compartimentului de Asistență Medicală destinat unităților de învățământ din localitate.
Postul presupune un program de lucru de 7 ore pe zi, respectiv 35 de ore pe săptămână. Candidații interesați trebuie să fie absolvenți ai unei facultăți de medicină dentară, să dețină diplomă de medic stomatolog sau medic dentist, drept de liberă practică, certificat de membru al Colegiului Medicilor Stomatologi din România vizat pe anul în curs, precum și o poliță de asigurare de malpraxis valabilă.
Dosarele pentru înscriere se pot depune până la data de 15 septembrie, la sediul Primăriei Peștișani.
Concursul va fi organizat în două etape: proba scrisă este programată pentru 18 septembrie, iar proba practică se va desfășura pe 24 septembrie.






Lasă un comentariu