România va face trecerea la ora de iarnă mai devreme decât anul trecut. Dacă în 2024 ceasurile au fost date înapoi în noaptea de 26 spre 27 octombrie, anul acesta schimbarea va avea loc în noaptea dintre sâmbătă, 25 octombrie, și duminică, 26 octombrie.

La ora 4.00 dimineața, ceasurile vor fi date înapoi la ora 3.00, marcând încheierea orarului de vară care a început în ultima duminică din martie. România va reveni astfel la Timpul Legal Român (GMT+2), corespunzător orei Europei Orientale.

Schimbarea nu se face simultan în toate țările, deoarece fusurile orare diferă. Conform convenției internaționale, fiecare fus orar acoperă 15 grade longitudine. Astfel, ora Europei Occidentale este GMT+0, Europa Centrală folosește GMT+1, iar Europa de Est GMT+2.

În total, aproximativ 70 de state din lume, inclusiv cele din Uniunea Europeană, ajustează ceasurile de două ori pe an. Marea Britanie, Irlanda și Portugalia revin la ora GMT, Spania, Italia, Franța și Germania la GMT+1, în timp ce Grecia, Cipru, Estonia și Finlanda se aliniază la GMT+2.

Schimbarea din octombrie înseamnă și un mic câștig pentru români: vom avea o oră în plus de somn.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe