Polițiștii rutieri din Târgu Jiu, împreună cu inspectorii Registrului Auto Român, au desfășurat în noaptea de 26 august o amplă acțiune de control în trafic. Vizate au fost autovehiculele cu deficiențe tehnice și cele care produc disconfort fonic din cauza modificărilor neomologate.

Scopul verificărilor a fost creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor cauzate de probleme tehnice. Echipele de control au verificat în special sistemul de reducere a zgomotului și emisiilor poluante, frânele, direcția, instalațiile de iluminare și semnalizare, precum și autenticitatea seriilor de identificare ale vehiculelor. Totodată, s-a urmărit respectarea legalității în privința luminilor de altă culoare sau intensitate, a montării accesoriilor neomologate, dar și a foliilor aplicate pe geamuri.

În cadrul acțiunii au fost controlate 65 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 56.750 de lei. De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

Reprezentanții Poliției Gorj transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a descuraja șoferii care circulă cu mașini modificate ilegal și pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Lasă un comentariu

Tendințe