La data de 25 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost acroșat de un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier, care, în urma verificărilor, au stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă. Din investigații a reieșit că, în jurul orei 21:30, un bărbat de 38 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce se deplasa pe bicicletă, din direcția străzii Traian către localitatea Iezureni, s-a dezechilibrat și s-a lovit de șaua acesteia, suferind leziuni.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: Pexels






Lasă un comentariu