Marius Ionescu, director în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, urmează să preia funcția de director general al societății de transport public Transloc SA, începând cu data de 15 septembrie.

Ionescu a fost declarat admis în urma procedurii de selecție pentru ocuparea postului, iar validarea sa va fi făcută printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății.

„Domnul Ionescu este noul director general al Transloc SA”

Primarul Marcel Romanescu a confirmat oficial numirea lui Marius Ionescu la conducerea Transloc, menționând că acesta a îndeplinit toate criteriile concursului și că urmează să încheie colaborarea cu Primăria Târgu-Jiu.

”Mă bucur că a acceptat să meargă și să-și depună dosarul pentru manager la societatea Transloc. Domnul Ionescu este, începând cu 15 septembrie, noul director general al Transloc SA. A câștigat, a venit rezultatul săptămâna trecută și chiar astăzi mi-a înaintat hârtia în acest sens, adică pe cale amiabilă închidem contractul de la Primăria Târgu-Jiu”, a declarat edilul Marcel Romanescu, potrivit presei locale.

Lasă un comentariu

Tendințe