Tinerii din Târgu Jiu se pregătesc să transmită un mesaj puternic de solidaritate și incluziune. Pe 14 august 2025, între orele 18:30 și 19:30, Asociația Be Teen va desfășura un eveniment inedit, intitulat „Manifest Stradal”, pe Calea Eroilor – în zona pietonală dintre Biblioteca Județeană „Christian Tell” și Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Manifestul va reuni aproximativ 20-25 de persoane, printre care tineri voluntari cu vârste între 16 și 30 de ani, persoane cu dizabilități și membri ai comunității care doresc să se alăture inițiativei. Participanții vor afișa mesaje emoționante despre drepturile persoanelor cu dizabilități, despre solidaritate și despre acțiuni concrete de sprijin și incluziune socială.
Evenimentul face parte din proiectul TNT POWER, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, domeniul tineret, proiecte de participare. Proiectul are ca scop creșterea gradului de implicare a tinerilor cu oportunități reduse în viața democratică și în procesele decizionale.
Întregul moment va fi documentat prin filmări și fotografii realizate de tinerii voluntari ai asociației, pentru a transmite mai departe mesajul campaniei și pentru a inspira comunitatea să fie mai unită și mai receptivă la nevoile tuturor membrilor săi.
Sursa foto: Asociația Be Teen






Lasă un comentariu