Un nou proiect educațional cu focus pe STEM și protejarea mediului a fost lansat de Asociația Be Teen, sub numele 𝐄𝐃𝐔 𝐁𝐎𝐗. Evenimentul de lansare a avut loc joi, reunind cadre didactice, copii, voluntari, reprezentanți ai ONG-urilor și ai presei.

Proiectul 𝐄𝐃𝐔 𝐁𝐎𝐗 își propune să transforme procesul de învățare într-o experiență interactivă și accesibilă pentru 150 de elevi cu vârste între 6 și 14 ani din județul Gorj. Prin ateliere 100% non-formale, copiii vor învăța cum pot adopta un comportament prietenos față de mediu, utilizând materiale și echipamente educaționale dezvoltate special pentru acest program.

La evenimentul de lansare, participanții au avut ocazia să testeze în premieră echipamentele și resursele create în cadrul proiectului, într-o atmosferă colaborativă și prietenoasă. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Fundației Comunitare Vâlcea, cadrelor didactice de la Colegiul Național „Spiru Haret”, Școala din Sâmbotin, Grădinița Priki N Dell, dar și al tinerilor voluntari care au contribuit activ la dezvoltarea conceptului EDU BOX.

Proiectul este finanțat prin programul BRAVoluntar – ediția 2024, derulat de Fundația OMV Petrom și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).

Asociația Be Teen anunță că în perioada următoare vor fi lansate noi ateliere în cadrul proiectului, oferindu-le elevilor ocazia de a explora în mod interactiv teme legate de știință, tehnologie și ecologie.

Lasă un comentariu

Tendințe