Luptătorul legendar, considerat unul dintre cele mai mari nume din istoria WWE, avea 70 de ani
Medicii au fost solicitați de urgență joi, 24 iulie, la reședința lui Hulk Hogan din Clearwater, Florida, după ce operatorii de intervenție au anunțat că este vorba despre un caz de „stop cardiac”. Informațiile vin pe fondul unor zvonuri recente privind starea precară de sănătate a celebrului luptător, pe numele său real Terry Gene Bollea.
Soția lui Hogan nega problemele grave de sănătate în urmă cu câteva săptămâni
În luna iunie, Sky, soția lui Hogan, respingea public speculațiile potrivit cărora fostul wrestler s-ar fi aflat în comă. Ea declara că, în ciuda unei perioade dificile de recuperare după mai multe intervenții chirurgicale, inima acestuia era „puternică”. Tot atunci, alte surse vehiculau că Hogan ar fi pe „patul de moarte”, însă realitatea era mai puțin dramatică — se afla în refacere după o operație complicată la gât, suferită în luna mai, potrivit TMZ.
O carieră legendară în wrestling și televiziune
Hulk Hogan a fost una dintre cele mai emblematice figuri ale wrestlingului mondial. Cu un fizic impunător și o prezență scenică de neuitat, el a cucerit publicul din întreaga lume, devenind simbolul unei epoci în World Wrestling Entertainment (WWE). Cele 12 titluri mondiale câștigate l-au propulsat în fruntea acestui sport-spectacol, fiind pentru multă vreme cel mai bine plătit wrestler din industrie.
Pe lângă cariera din ring, Hogan a fost și o figură media extrem de populară. Reality show-ul „Hogan Knows Best” a avut un impact major asupra publicului, generând un adevărat fenomen cultural, cunoscut sub numele de „Hulkmanie”.
A jucat în filme și seriale de succes
Numele lui Hogan a devenit sinonim cu forța și spectaculosul, fiind inspirat de celebrul personaj „The Incredible Hulk”, despre care se spune că era mai mic decât Hogan însuși. În afară de cariera sportivă, acesta a fost și actor, apărând în producții precum Rocky III (unde l-a interpretat pe Thunderlips), No Holds Barred, 3 Ninjas: High Noon at Mega Mountain și Gremlins 2: The New Batch. A avut și apariții în show-uri celebre precum Saturday Night Live și Hulk Hogan’s Celebrity Championship Wrestling.
WWE: „Hulk Hogan a ajutat compania să devină un fenomen global”
World Wrestling Entertainment a confirmat moartea fostului campion într-un comunicat oficial:
„WWE este întristată să afle că membrul WWE Hall of Fame, Hulk Hogan, a decedat. Una dintre cele mai recunoscute figuri ale culturii pop, Hogan a ajutat WWE să obțină recunoaștere globală în anii 1980. WWE își transmite condoleanțe familiei, prietenilor și fanilor lui Hogan.”






Lasă un comentariu