Nemulțumirile cresc în rândul funcționarilor publici din întreaga țară, care amenință cu declanșarea unei greve generale. În județul Gorj, angajații din primării au intrat deja într-o grevă de avertisment, iar la Primăria Bălești tensiunile sunt tot mai mari.

Conform declarațiilor făcute de Spiridon Nicolescu, șeful Serviciului Economic din cadrul Primăriei Bălești, proiectele propuse de Guvern privind reducerea posturilor din administrația publică locală provoacă îngrijorare și incertitudine în rândul angajaților. În instituția din Bălești, 11 dintre cei 39 de salariați ar putea fi disponibilizați, dacă măsurile vor fi aplicate.

„Este aproape imposibil să facem față lucrărilor cu mai puțini oameni”

Spiridon Nicolescu a explicat că reducerea personalului ar afecta grav capacitatea instituției de a-și îndeplini atribuțiile zilnice, mai ales în contextul în care volumul de muncă este deja ridicat. Angajații sunt nemulțumiți și speriați de posibilele disponibilizări, care i-ar putea lăsa fără locuri de muncă în perioada următoare.

„Colegii noștri din primărie resimt cu mare nemulțumire proiectele pe care Guvernul vrea să le adopte privind reducerea posturilor, iar capacitatea de a face față sarcinilor pe care Primăria le are cu un număr semnificativ redus este din ce în ce mai mică, aproape imposibil de a face față la lucrările care sunt mai numeroase și mai grele. Numeric înseamnă 11 persoane la noi din 39. Nu este cert, este doar un proiect care îngrijorează foarte mult angajații.”, a declarat acesta la Radio Infinit.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe