Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că lansarea Programului Rabla pentru persoane fizice nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie. Declarația a fost făcută duminică seară, în cadrul unei emisiuni TV, unde oficialul a explicat și modificările ce vor fi aduse valorii voucherelor, în special pentru mașinile electrice.

„Mă bucur să spun că am reușit să salvăm parte din programul Rabla. Anul acesta, pentru persoane fizice, am reușit să ducem bugetul de 200 de milioane de lei. Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului, în schimb, pentru maşinile electrice, unde valoarea voucherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem niște ajustări să-l coborâm”, a declarat Diana Buzoianu.

Programul urmează să fie lansat imediat după finalizarea celui de-al doilea plan de măsuri, care va stabili noul buget și valorile actualizate ale voucherelor.

„Vom face o modificare simplă, prin ordin, la Ghidul pentru Programul Rabla, cel cu modificarea valorii. Deci asta va fi o modificare relativ ușor de pus în practică. Nu se va modifica nimic tehnic din platformă (…) noi sperăm să dăm drumul cât mai rapid posibil”, a mai adăugat ministrul.

Întrebată dacă lansarea poate avea loc pe 1 septembrie, Buzoianu a spus clar: „Da, nu văd de ce ar întârzia mai mult de atât”.

Noile valori ale voucherelor vor fi:

  • 10.000 de lei pentru mașinile pe benzină
  • 12.000 de lei pentru mașinile hibride
  • Valoarea pentru mașinile electrice este încă în discuție, însă „cert este că nu va mai putea să fie 37.000 de lei”.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe