Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat o propunere importantă din noul pachet legislativ privind reglementarea jocurilor de noroc: descentralizarea deciziei de autorizare a acestora.

Potrivit proiectului, primăriile ar putea primi dreptul de a decide dacă permit sau nu funcționarea sălilor de jocuri pe raza localității.

„O măsură specifică pe care o propunem este descentralizarea activității organizării jocurilor de noroc. Astfel, autoritatea locală, în speță primăria, să aibă dreptul de a decide dacă autorizează sau nu această activitate pe raza localității pe care o gestionează”, a declarat ministrul.

Totodată, dacă o primărie va permite funcționarea acestor activități, va avea dreptul să stabilească exact zonele sau străzile unde pot fi amplasate sălile de jocuri. În plus, primăriile ar putea introduce o taxă specială anuală pentru operatorii licențiați.

„Autoritatea locală poate decide amplasarea acestor activități într-o anumită zonă, pe anumite străzi, conform interesului local. De asemenea, poate institui o taxă specială anuală, plătită de către operatorul licențiat”, a mai precizat Cseke Attila.

Propunerea vine în contextul în care multe comunități cer măsuri clare împotriva extinderii sălilor de jocuri, mai ales în orașele mici și mediul rural. Decizia finală asupra pachetului legislativ va fi luată după consultarea autorităților locale și a Parlamentului.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe