,

Fabrica SOCERAM din satul Cojani, orașul Târgu-Cărbunești, ar putea deveni funcțională până la sfârșitul acestui an. Lucrările de construcție sunt finalizate în proporție de 90%, însă producția nu poate fi pornită până când unitatea nu va fi racordată la rețeaua de gaze naturale.

În prezent, se lucrează la introducerea unei conducte de gaze pe o distanță de 10 kilometri, din care 5-6 kilometri au fost deja finalizați. Primarul orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, a explicat că există două provocări importante în acest proiect: subtraversarea râului Gilort pe o distanță de 250 de metri, lucrare considerată amplă, și racordarea la conducta BRUA, care implică inclusiv construirea unei stații de reglare și măsurare (SRM) la poarta fabricii.

„Sper ca, undeva spre finalul anului, să își poată deschide porțile. Se lucrează la conducta de gaze. S-au îngropat 5-6 km de conductă, dar lungimea totală pe care trebuie introdusă este de 10 km. Sunt două probleme: subtraversarea râului Gilort pe 250 de metri, ceea ce este o lucrare destul de amplă, cuplarea în conducta BRUA și construirea SRM-ului de la poarta fabricii. Lucrările la fabrică sunt finalizate 90%, dar nu se poate începe producția fără alimentarea cu gaze naturale“, a declarat edilul.

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Tendințe